Povestea noastră
Totul a început cu dor.
Dor de casă. Dor de gusturi cunoscute. Dor de ceva simplu și bun.
Noi doi, amândoi din Republica Moldova, eram atunci la distanță — Dumitru în Moldova, eu în România. Într-o zi obișnuită, printre mesaje și planuri de întoarcere, a venit întrebarea firească:
Ce să-ți aduc din Moldova?
Răspunsul a venit dintr-un loc neașteptat al memoriei și al inimii:
Mi-e dor de un vin Asconi… Dacă găsești, ia te rog Uneori Muscat Alb.
Adevărul e că niciunul dintre noi nu era pasionat de vin pe atunci. Nu căutasem arome, nu vorbeam despre note florale sau postgust. Era doar o sticlă legată de amintiri, de locuri și de oameni.
Câteva zile mai târziu, în România, am deschis sticla la o cină simplă, cu paste și fructe de mare. Liniște, oboseala drumului, două pahare și curiozitate.
Dumitru a gustat primul.
Și s-a oprit…
A privit paharul, surprins, apoi a mai luat o gură. Gustul era fin, fresh, fructat — complet diferit de tot ce încercase până atunci. Atât de diferit, încât prima lui reacție a fost sinceră și hotărâtă:
Dacă asta e vinul… atunci înseamnă că până acum eu nu am băut vin cu adevărat.
Am zâmbit și am spus, aproape în glumă, dar cu un sâmbure de adevăr care începea să prindă rădăcini:
Îți dai seama câți oameni s-ar bucura de vinul ăsta… dar nu îl cunosc, pentru că nu se găsește în România?
Dumitru nici nu a stat pe gânduri.
Atunci hai să-l aducem noi.
Și așa, dintr-o sticlă adusă din dor și deschisă la o cină obișnuită, s-a născut o idee care ne-a schimbat drumul.
Câteva luni mai târziu a apărut Vinariu — magazinul online prin care aducem în România vinuri care spun povești, vinuri care surprind, vinuri care pot transforma un simplu pahar într-un moment de neuitat.
Am început cu Asconi, vinul care ne-a deschis ochii.
Am continuat cu aceeași promisiune cu care a început totul:
Să aducem mai aproape vinuri care merită descoperite.
Vinuri care nu sunt doar băute, ci trăite.


Dumitru și Victoria
Fondatori VINARIU
VINARIU s-a născut din dorința noastră de a aduce oamenii mai aproape unii de alții, prin experiențe care se simt, nu doar se trăiesc. Credem în puterea momentelor simple transformate în amintiri de neuitat, în emoția care se strecoară într-un zâmbet, într-o privire, într-un pahar ridicat alături de cei dragi.
Prin tot ceea ce construim, ne dorim să oferim mai mult decât un produs — să oferim o stare, o poveste, o clipă care rămâne. VINARIU este despre bucuria de a împărtăși, despre căldură, despre legături autentice.







